Listen in Audio

A doua treaptă de filtrare avea loc în acești cilindri metalici - filtre închise de tip Bollmann, Patent Schnellfilter, proiectate în 1913 la Viena, la Societatea de producere a aparatelor cu abur. Acestea rețineau sărurile de mangan, care sunt mai fine, printr-un strat de filtrare de nisip cuarțos. Acest tip de strat de filtrare este utilizat și în prezent. Stratul de nisip avea o adâncime de 1 m și o granulație de 1-2 mm, fiind pus peste 10 cm de strat suport - mărgăritar, de granulație de 7-14 mm. Filtrele au fost aduse pe subansamble și nituite la cald pe șantier. Poziționarea lor în spațiu și curățarea lor se făcea cu podul rulant pe care încă îl puteți vedea în spațiu. 

Filtrarea avea loc sub presiune, apa parcurgea stratul de nisip de sus în jos. Particulele solide, de dimensiuni mici, erau reținute de nisip. Apa filtrată era evacuată pe la baza vasului și dirijată spre două rezervoare semi-îngropate, situate în spatele clădirii. 

Tratarea apei depinde de caracteristicile sursei de apă. Cum sursa de apă subterană a Timișoarei nu și-a schimbat calitatea, tratarea ei se face și astăzi după aproape aceeași „rețetă” ca acum mai bine de o sută de ani, prin deferizare și demanganizare. S-a adăugat între timp doar clorinarea. Apa potabilă nu trebuie să conţină niciun agent patogen, iar dezinfecţia apei cu clor e una din soluţiile utilizate, cu succes, pentru anihilarea microorganismelor periculoase pentru om.

Echipamentele actuale aduc însă o mare diferență în exploatare și mentenanță. Prin apăsarea unui buton sau cu un clic de mouse se fac acum operațiuni ce însemnau înainte ore sau zile de muncă fizică grea.

Gata, apa e acum potabilă și poate fi trimisă în rețeaua de alimentare a orașului. Dar cum? Aflăm în următoarea stație, Casa pompelor.