Listen in Audio

Ai ajuns la Deferuginator sau stația de filtrare. Aici se producea magia: înainte de a fi trimisă spre casele timișorenilor, apa extrasă din rezervele subterane de apă era aerată, prefiltrată și filtrată. Dacă OZN-ul ți s-a părut spectaculos și plin de povești, stai să auzi povestea acestei clădiri! 

Deferuginatorul a fost realizat între anii 1913 și 1914, cu o serie de completări în următoarele două decenii. Planșele din anii 1913, identificate în arhiva Aquatim, poartă ștampila arhitectului János Lenarduzzi și semnăturile acestuia și a altui inginer neidentificat, contrasemnate Stan Vidrighin în calitate de inginer al orașului. 

În zona orașului Timișoara, apa de subteran conține săruri de fier și de mangan, prin urmare înainte ca aceasta să ajungă la consumator trebuia să treacă prin filtre de deferizare și demanganizare. În acest punct era condusă apa extrasă în Grupul de fântâni din incinta uzinei, dar și de la încă două colonii de fântâni din Giroc. Existau două trepte de filtrare, prima la etaj (de filtrare a sărurilor de fier), iar cea de a doua la subsol (de filtrare a sărurilor de mangan). 

Clădirea, în formă de T, este dispusă ca un capăt de perspectivă al aleii principale de acces în incinta istorică. Volumetria este una simplă, clădirea fiind compusă din două volume distincte, decalate ca nivel de înălțime. 

Fațadele au o compoziție simetrică și se încadrează și ele în stilul Secession. Fațada principală conține un impozant portal din similipiatră, ca o intrare de castel, cu ușa realizată din lemn și frumos decorată cu motive geometrice și sticlă de culoare verde. 

De fapt, portalul era un acces fals, pentru că nu servea ca intrare pentru persoane, ci ascundea un gol tehnologic. Adică, un spațiu prin care erau introduse, în clădire, filtrele și alte mașini și instalații de care era nevoie pentru desfășurarea procesului industrial. Accesul persoanelor în clădire se făcea prin ușile laterale situate în partea stângă și dreaptă. 

Proiectul de reabilitare a introdus un traseu pietonal nou, prin inserția unei platforme din sticlă care parcurge sala filtrelor, accesibilă și persoanelor cu mobilitate redusă. Astfel vizitatorii beneficiază de o perspectiva diferită asupra spațiului, putând observa în detaliu echipamentele de filtrare a ape. La capătul platformei, a fost prevăzută o scară circulară, metalică, care realizează legătura cu etajul 1. 

Ca urmare a realizării de noi foraje și a creșterii necesarului de apă de furnizat, între 1932 și 1934 s-a construit și Deferuginatorul II, în spatele acestei clădiri, având același rol. 

Tratarea apei începea de la ultimul etaj al clădirii, acolo unde vă dăm și noi întâlnire pentru continuarea poveștii.