Târgul de Științe – Științescu & prietenii 2026
Data : septembrie 26 2026 - septembrie 26 2026
Știința se descoperă cel mai bine atunci când o poți experimenta. Pe 26 septembrie 2026, Muzeul Apei devine locul de întâlnire al copiilor, tinerilor, părinților, educatorilor și tuturor celor curioși să exploreze lumea științei, tehnologiei și inovației.
Vă invităm așadar, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 11 și 15. la Târgul de Științe – Științescu & prietenii 2026, un eveniment dedicat educației STEAM – știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică, organizat de Fundația Comunitară Timișoara în parteneriat cu Aquatim SA.
La standuri, vizitatorii vor putea descoperi numeroase experimente, ateliere și provocări, roboți și invenții și activități creative.
Proiecție de film
Pe durata evenimentului, în Sala multimedia a Casei Pompelor, va rula filmul „Apa are gust de soare”, un -poem despre întâlnirea dintre trei personaje – un bărbat, o femeie și o fetiță – și o piscină aflată pe culmea unui deal. Filmul a fost realizat de Indie Box în cadrul proiectului de cercetare artistică Gravity Break / Pedagogia Apei, la care Muzeul Apei a fost implicat ca și partener și prezintă o metodologie a dansului în apă, dezvoltată de Cătălin Diaconu și Alexandra Bălășoiu.
La orele 12 și 13 doritorii se pot alătura vizitelor ghidate ale Muzeului Apei, faciliatte de reprezentanți Aquatim. Participarea este gratuită și se face pe bază de înscriere, la recepția muzeului, în ziua târgului, de la orele 11.
Târgul aduce împreună oameni pasionați de educație, care își împărtășesc cunoștințele și fac așa încât știința și tehnologia să fie suprinzător de accesibile și distractive.
Vă așteptăm la Muzeul Apei pentru o zi dedicată bucuriei de a descoperi știința!
Pentru mai multe detalii despre expozanți și activitățile pregătite urmăriți paginile web și social media dedicate ale organizatorilor:
- Științescu Timișoara: www.timisoara.stiintescu.ro
- Fundația Comunitară Timișoara: www.fctm.ro
- Link eveniment Facebook: https://fb.me/e/8rMlETiIS
Susținătorii Științescu Timișoara 2026: Romanian-American Foundation, Hamilton Central Europe, Fundația Bosch România, Accesa, Forvia Hella și donatorii Timotion.
Programul Științescu este coordonat la nivel național de Federația Fundațiilor Comunitare din România (FFCR).