Expoziție Ciprian Radovan - Explorări afective

Data începerii

mai 13 2024

Curator

Robert Șerban

Expoziție Ciprian Radovan - Explorări afective

mai 13 2024

Robert Șerban

Expoziția de pictură Explorări afective a artistului vizual Ciprian Radovan va putea fi vizitată în perioada 13 mai - 1 iulie 2024.

Fundația Aquatim și Aquatim SA vă invită la vernisaj luni, 13 mai, de la ora 18. Despre expoziție și artist vor vorbi scriitoarea Diana Radovan și scriitorul Robert Șerban, președintele Fundației Aquatim.

„Ciprian Radovan este un artist important nu doar pentru vestul României, fiindcă opera sa – racordată inclusiv la ceea ce a fost și a însemnat neo-avangarda timișoreană – dă seama de căutările continue pentru noi formule picturale și evadările dese din convențional, care s-au soldat cu lucrări și, apoi, cu expoziții ce au stârnit, de-a lungul zecilor de ani, interesul, entuziasmul și recunoașterea profesioniștilor și iubitorilor artei. 
Pictura sa este un testimonial al amestecului de luciditate și cartezianism, cu onirism și vivacitate coloristică.” (Robert Șerban)

Ciprian Radovan, care va împlini 85 de ani în 13 mai, este unul dintre polimații Banatului, fiind atât un admirabil artist vizual, cât și un cercetător cu numeroase studii și brevete de invenții în electrochimie și profesor universitar de primă mână al Politehnicii timișorene.